DESPRE UNIVERSITATE – De ce nu cred în „reformă”

Risc şi împărtăşesc câteva gânduri legate doar de educaţia universitară. Aş fi vrut să fie un MANIFEST. Pentru conducători, colegi de breaslă, studenți, patroni, manageri…. Din păcate nu ştiu să scriu aşa ceva. Prin urmare, rândurile ce urmează sunt un amalgam!

O scurtă trecere în revistă a situaţiei actuale a universităţilor româneşti, fără pretenţie de exhaustivitate deci, evidenţiază următoarele:

  • De la clasamentele asociaţiei AdAstra privind performanţa academică, la rapoartele altor organisme neguvernamentale sau chiar MEdC şi în final la relatările din media, universităţilor autohtone li s-a creat în ultimii ani o imagine de instituţii rigide, fără performanţă, măcinate de interese de grup şi corupţie. Excepţiile nu au puterea de a penetra media.
  • Spre deosebire de perioada comunistă, concurenţa se face simţită şi pe piaţa serviciilor educaţionale. Putem spune că Universităţile publice pierd studenţi şi ca efect pierd fonduri.
  • Evoluţia demografică a ultimilor ani afectează şi ea oferta universităţilor care a ajuns în ultimi ani să depăşească cererea.
  • Într-o perioadă în care concepte precum „economia cunoaşterii” devin realitate, politica guvernamentală poate fi caracterizată prin cinism, neexistând nici o strategie reală a învăţământului, pe termen lung/lifelong learning. Repet: nu există strategie. Există doar declaraţii mai mult sau mai puţin politicianiste.

„Instituţiile sunt regula jocului iar organizaţiile jucătorii”, afirma Douglas North, laureat al premiului Nobel în economie. Update-ul intelectual nu se poate realiza decât prin intermediul lifelong learning. Astea sînt vremurile.

Îmi asum riscul de a considera Universitatea o instituţie ce are investitori direcţi (statul prin finanţarea oferită, părinţii/studenţii care plătesc taxe), un grup ţintă de beneficiari (absolvenţii de liceu şi absolvenţii de facultate) şi beneficiari indirecţi (societatea, în general) dar cu diferenţe fundamentale comparativ cu o firmă. Aceasta deoarece în timp ce o firmă răspunde doar intereselor proprietarilor-acţionarilor, o Universitate trebuie să răspundă intereselor tuturor beneficiarilor săi.

Educaţia este un produs cu propria sa cerere de consum, dar modelele consumatoriste aplicabile altor pieţe nu pot fi transferate educaţiei fără a înţelege particularităţile acestei pieţe. Studentul potenţial nu mai poate fi privit doar ca un consumator/client căruia universitatea i se adresează prin vânzarea unor servicii mai mult sau mai puţin adecvate, ci trebuie înţeles şi ca o resursă pe care universitatea o pune la dispoziţia jucătorilor productivi de pe piaţă! Studenţii, la rândul lor, trebuie să înţeleagă acest lucru!

Există voci mai mult sau mai puţin recunoscute care afirmă că planurile de învăţământ universitare nu reflectă nevoile pieţii. Probabil este adevărat. Putem spune însă din acest punct de vedere că Universitatea are influenţă asupra beneficiarilor săi dar în acelaşi timp poate fi influenţată de aceştia. Angajatorii nu sunt mulţumiţi de pregătirea absolvenţilor noştri. Dar de pregătirea absolvenţilor unor Universităţi străine sunt mulţumiţi? Cum se manifestă responsabilitate în cadrul relaţiei Universitate-angajatori? Doar unidirecţional? Dar în cadrul relaţiei Universitate-părinţi? Influenţele sunt liniare? Doar Universitatea este vinovată?

Într-un interviu acordat cotidianului South China Morning Post pe la începtul anului 2000, premierul britanic Tony Blair afirma:

„Educaţia britanică oferă studenţilor viziunea asupra Marii Britanii din secolul XXI: inovativă, dinamică şi adevăratul lider al noii ordini mondiale. Educaţia britanică reprezintă un bilet pe viaţă la clasa I şi îmi doresc ca acest bilet să ajungă, pe cât posibil, la câţi mai mulţi oameni.”

Cu teama că pot greşi pot spune că prin această exprimare premierul britanic a jucat rolul unui specialist în relaţii publice şi a comunicat informaţii despre un brand: sistemul educaţional britanic. Dacă punem în contrapartidă declaraţiile oficialilor noştri ce observăm? Nu spun că lucrurile trebuie ascunse sub preş.

Aş fi dorit ca în Legea Educaţiei Naţionale să regăsesc viziune, strategie, obiective, planuri de acţiuni şi termene bine definite. Şi un buget alocat! Aş fi dorit să regăsesc răspunsuri la întrebări de tipul: CINE sunt beneficiarii Universităţii? CARE este diferenţa dintre beneficiari şi clienţi? CE efect are internaţionalizarea învăţământului asupra universităţilor româneşti şi cum reacţionăm? CARE sunt și CUM pot fi aplicate strategiile pentru a influenţa comportamentul beneficiarilor?

Aş fi dorit ca legea educaţiei să aibă o abordare top-down şi nu bottom-up. Să nu pornească de la „copaci” pentru a descoperi „pădurea”. În orice pădure, copacul bolnav este eliminat individual. Aș fi dorit să nu fie pus totul în aceeași oală (științe umane, exacte, medicină….) și la sfîrșit să crezi că vei obține …Chateaubriand.

La o analiză succintă a concepţiei beneficiarilor autohtoni despre facultate-universitate putem observa că cei mai mulţi consideră că aceasta vinde produse (cursuri) şi servicii pentru studenţi! „Piaţa” autohtonă, nu mai consideră apriori că produsele şi serviciile educaţionale contribuie la îmbunătăţirea capitalului uman conform proverbului „ai carte – ai parte„. Din această cauză, coroborată cu lipsa unei viziuni asupra sistemului educaţional, marea masă a consumatorilor de educaţie nici nu se informează corect asupra produsului pe care îl cumpără.

Cadrul juridic ce reglementează astăzi educaţia în România stabileşte două atribuţii: educaţia/instruirea oferită elevilor/studenţilor respectiv activităţile de cercetare pe care trebuie să le desfăşoare profesorii. Apare astfel prima întrebare: cine sunt beneficiarii fiecăreia dintre cele două componente?

Pentru a răspunde la această întrebare ar trebui ca mai întâi să identificăm componentele mediului în care funcţionează o Universitate:

a) studenţii şi profesorii: aceştia reprezintă ocomponentă internă, primară, tradiţională, activă (în principiu), de obicei un mediu al tuturor problemelor, dar care poate deveni, în anumite circumstanţe, un mediu al unei singure probleme (cazarea pentru studenţi, lipsa fondurilor bugetare pentru profesori sau studenţi), sprijinitor (dar care poate deveni oponent sau neutru în anumite dezbateri);

b) elevii de liceu, posibili candidaţi la examenul de admitere: aceştia sunt o componentă externă, tradiţională (în mod constant şi periodic interferează cu universitatea), activă (sunt oarecum conştienţi de interesele comune cu universitatea şi pot afecta, prin comportamentul lor, evoluţia universităţii), primară (au o mare putere de a influenţa) şi sunt un mediu al unei singure probleme iniţiale (examenul de admitere);

c) părinţii elevilor/studenţilor: aceştia sunt o componentă externă, tradiţională, activă, primară, un mediu al tuturor problemelor (sunt preocupaţi şi de alte aspecte ale vieţii în universitate, cum ar fi legalitatea şi prestigiul diplomei, taxele de şcolarizare, existenţa sau non-existenţa facilităţilor de cazare, burse, dotările laboratoarelor sau bibliotecilor etc.);

d) posibilii cursanţi pentru programele post-universitare: o componentă externă, latentă (ei sunt o masă pasivă, pot să fie atraşi de universitate pentru a se implica în aceste programe), al unei singure probleme (cursul de specializare), cu caracteristici de mediu primar (din taxele plătite de ei sunt finanţate, pe fondul incapacităţii surselor bugetare de a acoperi costurile de dotare şi modernizare a laboratoarelor, numeroase achiziţii de echipamente), suport şi, în ultimii ani, tradiţional;

e) Ministerul Educatiei: o componentă externă, latentă (declarativ se implică numai în anumite probleme în viaţa universităţii), secundară (nu mai are, prin aplicarea sistemului finanţării globale, posibilitatea de a interfera direct şi permanent cu universitatea), tradiţională, care are tendinţa de a deveni mediul problemelor fierbinţi (este activ numai în situaţii controversate, mediatizate sau nu, prin controalele pe care le efectuează). Deşi în mod teoretic el ar trebui să fie un mediu suport.

f) universităţi cu acelaşi profil din ţară: acestea constituie o componentă externă, latentă şi marginală, care pot să se comporte, în funcţie de interesele sau percepţia lor asupra sistemului, în egală măsură ca mediuri sprijinitoare, oponente sau neutre; de asemenea, aceste universităţi pot să se comporte ca mediu al unei singure probleme, al tuturor problemelor sau al problemelor fierbinţi ; ele tind să devină mediumuri tradiţionale, deşi multe sunt numai mediumuri viitoare;

g) universităţi cu acelaşi profil din străinătate: acestea sunt o componentă externă, internaţională, latentă, al unei singure probleme (posibilele programe de colaborare), cu rol de suport (prin schimburile de profesori, bursele pentru studenţi, donaţiile de cărţi şi echipamente);

h) reprezentanţii massmedia – ca mediu extern, dar care prin înţelegerea greşită a unor acţiuni ale universităţii pot să afecteze deosebit de grav imaginea sau, la fel de mult pot să o îmbunătăţească, în măsura în care anumite proiecte ale universităţii au avut succese răsunătoare;

i) comunitatea (locală, naţională) – acesta este o componentă externă, care poate fi activă (sponsorizări, donaţii, locuri de practică etc) sau pasivă, dar care poate, prin comportamentul său să afecteze negativ evoluţia universităţii;

j) absolvenţii universităţii – un mediu neutru sau oponent (în cazul nereuşitei profesionale).

Această listă nu epuizează ansamblul componentelor care interacţionează sau pot interacţiona cu o universitate. Ea arată însă complexitatea relaţiilor de care depinde sau cu care se întâlneşte o Universitate şi amploarea interacţiunilor pe care le ridică relaţia dintre Universitate şi mediul ei. Şi dacă dorim reformarea sistemului universitar (în acest exemplu) trebuie avute în vedere aceste componente. În caz contrar vorbim doar de forme fără a atinge fondul problemelor.

În accepţiunea clasică, conceptul general de educaţie era adesea asociat cu un loc (campus) a cărui scop este acela de formare a unor capacităţi la anumiţi subiecţi prin anumite modalităţi de interacţiune. Instituţiile/instructorii controlează furnizarea educaţiei, în timp ce studentul este responsabil cu învăţarea. Era abordarea de tip „magister dixit”.

Universitatea de astăzi trebuie însă să urmărească un scop mai complex şi mai multilateral decât cel clasic. De aceea, pe lângă cercetarea ştiinţifică şi cercetarea ştiinţei, care formează esenţa ei şi îi justifică dreptul la existenţă, Universitatea trebuie să-şi propună încă două ţinte, şi anume: formarea personalităţii spirituale a studentului şi pregătirea pentru o profesiune (Neculau, A., Câmpul universitar şi actorii săi).

O astfel de abordare şi misiune implică un management universitar bazat pe prezent şi viitor conform lui P. Drucker „Toate instituţiile există şi îşi desfăşoară activitatea în două perioade de timp: cea de astăzi şi cea de mâine. Viitorul se pregăteşte astăzi, în majoritatea cazurilor în mod irevocabil. Iar acest viitor nu reprezintă neapărat o continuare a prezentului…. A conduce numai pe seama evidenţelor, a faptelor şi a experienţei din trecut este ca şi cum ai conduce un automobil pe o stradă privind doar prin oglinda retrovizoare”.

La polul opus acestei afirmaţii, top managementul nostru din zona educaţională ce face? Schimbă data bacalaureatului (contrar legii), publică metodologii cu întârziere (contrar legii), amână datele de admitere (contrar legii). Exemplele pot continua pentru că trăim vremurile lui “Hei rup”. Unii spun că totul se face în numele reformei. Având propriile limite intelectuale, recunosc că nu înţeleg.

Las citatele la o parte şi mă întreb retoric: ce sunt consideraţi cei care vin la Universitate? “Studenţi” sau “clienţi”? Mi se pare că în ultimii ani au fost consideraţi doar clienţi. Iar rezultatele se văd. Mă întreb pentru că, dincolo de cifre, criterii ştiinţifice mai mult sau mai puţin contestate, declaraţii sforăitoare din partea ministeriabililor şi politrucilor, finaţarea învăţămîntului rămâne în continuare marea problemă. Această problemă poate fi rezolvată doar prin trei mijloace: STAT, Biserică, acţiuni filantropice/donaţii. Mai există altele?

Nici un criteriu de performanţă nu va produce efecte reale, dacă nu există şi un buget corespunzător. Din rahat poţi să faci bici. Dar dacă vrei să pocnească este bine să ştii de la început că se va rupe.

Nu ştiu cum va arăta viitorul. Ştiu doar că viitorul depinde de trecut şi mai ales de prezent. Văd cum lumea se revoltă împotriva eutanasierii câinilor vagabonzi, tratamentului cailor semisălbatici din Deltă, taxei auto şi multe altele. Este un lucru extraordinar! Nu am văzut revoltă cînd au murit copii în Maternitatea Giuleşti! Nu văd revolta elevilor, părinților, angajatorilor,  legată de educaţie, deşi toţi clamează “reforma” şi “dusul de râpă”.

Absolvenţii de liceu pleacă la studii în străinătate pentru că şcoala de acolo este mai bună. Dar de întors, de ce nu se mai întorc după terminarea studiilor?

Am avut ocazia să văd un crâmpei din trecut: un carnet de note din 1939, al unui elev de clasa a V a! Observaţi, printre cele evaluate psihologic: IMAGINAŢIA!

Dacă reforma e grea, dacă nici “această reformă” nu va fi un succes, poate măcar reuşim SĂ NE IMAGINĂM cum ar trebui să arate!

clip_image002


6 gânduri despre “DESPRE UNIVERSITATE – De ce nu cred în „reformă”

  1. 1. Ce impiedica o facultate/universitate sa faca un proiect de finantare din fonduri europene? Sau un imprumut la banca? Daca te stii a fi o facultate/universitate competenta, atunci recuperarea investitiei se va face destul de repede.
    2. Mi se pare total gresita abordarea universitatilor privind taxele cerute: taxa e prea mica in comparatie cu cele ale universitatilor din afara. De acord, dar ce conditii de studiu iti ofera universitatile din afara si ce conditii iti ofera cele de la noi?
    3. Cit de mult conteaza competentele si performanta profesorului? Din pacate nu stiu niciun caz in care un profesor sa fie dat afara pentru ca nu si-a indeplinit obiectivele. Acum ceva vreme citeam o discutie intre un angajator din afara si cineva care lucra la stat, iar acesta din urma cerea diferite sporuri, printre care si „sporul de antena” intrucat pe cladire erau localizate antene GSM/TV, insa angajatorul nu stia ce e acest spor si-i intreba pe ceilalti la ce se refera. Mi s-a parut, vorba reclamei, de nepretuit. Recomand vizionarea filmului „Waiting for Superman” – sunt multe asemanari cu Ro
    4. Salariile profesorilor debutanti sunt extrem de mici – de ce nu exisa o negociere clara cu obiective de indeplinit, performanta etc.? Aici cred ca are de-a face cu cadrul legal, insa daca ar fi o unitate s-ar putea face schimbari. Refuz sa cred ca daca intr-adevar cei din universitati se unesc si propun o modificare a legii chiar vor fi ignorati (fara a implica asa-zisele sindicate).
    5. Cati dintre profesori se implica cu adevarat in educatie? Vorbeati aici (https://adimunteanu.wordpress.com/2010/11/23/carduri-debitcredit-pin-bani/) despre un subiect interesant, insa ce universitate ar avea … curajul sa-si apere studentul, chiar daca ar fi data in judecata? PS: acest lucru s-a intimplat in cazul anterior. Stiti care a fost raspunsul universitatii?
    „Second, you seem to think that we might censor a student’s thesis, which is lawful and already in the public domain, simply because a powerful interest finds it inconvenient. This shows a deep misconception of what universities are and how we work. Cambridge is the University of Erasmus, of Newton, and of Darwin; censoring writings that offend the powerful is offensive to our deepest values. Thus even though the decision to put the thesis online was Omar’s, we have no choice but to back him. That would hold even if we did not agree with the material!”
    Citind numai aceste randuri m-ar face MANDRU sa fiu student al acestei universitati. La noi ar da bir cu fugitii si n-ar mai sti pe unde sa scoata camasa – e vorba si de coloana vertebrala, de valorile, de principiile pe care le are universitatea.

    Cam atit pentru moment…

    Apreciază

    • Bogdan,

      Lucrurile sunt mult mai complicate decît par. Iar ceea cea spui tu reflectă perspectiva ta. Așa cum ai perceput tu lucrurile ca student. Ar trebui mult timp pentru a vedea tot.
      Încerc să îți dau câteva răspunsuri pe baze experiențelor personale. Și mie îmi lipsesc multe informații. Mi-ar face o mare plăcere să discutăm același subiect cînd vei fi și părinte…..

      1. Depinde de proiecte. De exemplu, în cazul UAIC sunt destule proiecte cu finațare UE câștigate dar pentru care STATUL nu și-a onorat contribuția. Nu a oferit încă finanțarea la care s-a angajat! ÎN ULTIMII 4 ANI STATUL NU A ACORDAT NICIODATĂ PENTRU EDUCAȚIE PROCENTUL ASUMAT.
      Vorbești de împrumuturi…E frumos, dar e doar teorie. Spune-mi din invenții cîte și-au găsit finanțatori. Să îți dau ca exemplu un contract de sponsorizare de la SAP de aproape 100.000 de euro care s-a împiedicat în final de …un fleac de 2000 de euro cerut de mediul privat autohton…
      Cu banii din proiecte nu te poți dezvolta ca instituție. Faci cercetare, îți crești vizibilitatea….Nu poți construi cămine, biblioteci, clădiri….

      2. Ajungem deci tot la bani. Adică finanțare. Știi mecanismele de finanțare a universităților din Vest?

      3. Am spus și în text că nu susțin ascunderea gunoiului sub preș. Dar de la putregaiuri la pădure este mare diferență. De câte ori, în timpul facultății, voi studenții ați manifestat public față de competențele profesorilor? Public, nu pe la colțuri! Vitejia se manifestă doar după absolvire? Voi nu aveți nici o responsabilitate? Lean thinking….

      4. Tu refuzi să crezi. Eu îți confirm: suntem ignorați. Unii și ignoranți…

      5. Ai dreptate dar omiți o variabilă: autonomia universitară. Există, dar e mută, slută, șchioapă, chioară….

      Poate greșesc, dar am văzut că scoți în evidență doar responsabilitățile Universității. Poți evidența și ceva responsabilități ale celorlalți actori amintiți de mine? Sau crezi că nu există așa ceva?

      PS: Știi cît este alocația pentru un deținut în Ro? Dar pentru un student? Aproximativ egale. Știi cît este alocația pentru un câiine comunitar? Dar pentru un nou născut?

      Apreciază

  2. Frumos carnetul de note, ar fi interesant sa se testeze si alte capacitati ale unui elev in afara de capacitatea de a memora , dar pe vremea aceea volumul de elevi era mult mai mic, nu stiu cum ar fi posibil sa fie evaluat psihologic un student din 2000 inscrisi intr-un an universitar avand in vedere ca sunt putini profesori per studenti. Poate doar cu o reforma adevarata in educatie.

    Apreciază

  3. Poate am fost inteles putin gresit – nemultumirile mele nu sunt indreptate doar catre o universitate anume sau doar catre universitati – din contra. Intr-adevar accentul a fost pus mai mult pe partea universitatilor. De bine de rau UAIC e una din cele mai bune si nu mi s-a parut corect cind am aflat ca se afla doar pe locul 7 in topul universitatilor din Romania.

    Legat de finantare sunt perfect constient de faptul ca prin afara mediul privat vine la universitati si le da fie fonduri fie le doteaza cu diverse echipamente pe care se poate cerceta. Dar lucrul acesta se intimpla si in Romania (mai putin) insa prin zona Cluj, Timisoara, Bucuresti. Stiu de asemenea raspunsul la intrebarile privind cit se aloca pentru detinuti / studenti / nou nascuti / caini, problema este complexa asa cum spuneati.
    Din pacate modul in care perceptia asupra acestor lucruri nu este doar a mea. Daca era astfel recunosteam ca am o problema si trebuie sa ma culc. Multe persoane cred ca trebuie schimbari majore in universitati – dar cred ca stiati deja asta – si sunt persoane care au si copii. Universitatea (oricare ar fi ea) nu mai e ceea ce era inainte. Addendum: si nici studentii nu mai sunt ce erau inainte.

    Si asa ajung la acea unitate de care vorbeam. Manifestari publice (nu in sensul de iesit in strada) au fost pe parcursul studiilor, insa aproape de fiecare data cind urma sa facem pasul final majoritatea dadeau inapoi de frica pentru consecintele ce ar fi fost. Chiar si in aceste conditii au fost citeva persoane care totusi si-au manifestat nemultumirea si, cum era de asteptat, nimic nu s-a schimbat. Nu neaparat ca nu s-ar fi vrut de ambele parti, dar si pentru ca eram putini care doreau acel lucru. Si aici ajungem la „de la putregaiuri la pădure este mare diferență”. Problema la noi (ca popor) e ca nu suntem uniti, ne complacem in situatia in care suntem. Ramin la aceeasi parere (ignoranta sau nu) ca daca majoritatea s-ar uni pentru o anumita cauza lucrurile chiar s-ar schimba.

    De ce nu se explica studentilor printr-o comunicare lunara / saptaminala toate aceste lucruri scrise de dumneavoastra? Si pe linga asta sa existe un raport cu modul de cheltuire al banilor – atit pe salarii (nu nominal), atit pe x, atit pe investitii samd. Si ma refer la un raport cu adevarat public, nu ascuns, sa nu iti ia o saptamina sa afli aceste lucruri. Sunt convins ca nemultumirile ar scadea, studentii ar vedea ca problema nu este doar intr-o singura parte.
    Poate spune vreo universitate: am facut absolut tot ce se putea face din partea noastra? Abia in acel moment consider ca ar putea incepe sa arunce vina si asupra altora. Si acest lucru e valabil pentru toate partile implicate: student, stat, parinte…

    Apreciază

    • Bogdan,

      Plec de la ultima ta afirmație: „Poate spune vreo Universitate: am făcut absolut tot ce se putea face din partea noastră? Abia în acel moment consider ca ar putea incepe sa arunce vina si asupra altora”.

      Eu nu de o vină vorbesc. Cui foloseşte? Ci de roluri şi de responsabilităţi. Mă interesează cum va fi viitorul. În ceea ce mă priveşte nu cred că am făcut „tot”.

      Din păcate, acel „absolut tot ce ţine de Universitate” mie mi se pare ca fiind mic, foarte mic. Ştii de exemplu că la IE în planul de învăţământ trebuie să existe o disciplină numită „Programarea calculatoarelor în SGBD Oracle”? Şi asta nu pentru că vrem noi. Aşa spune ARACIS, instituţia care ne evaluează (am omis să o menționez în lista inițială). Instituţia care nu ţine cont de evoluţie! Şi dacă am luat atitudine „doar noi” crezi că s-a schimbat ceva? Atât timp cât după vameşi, corupţii acestei ţări sunt în educaţie…..

      Nu am soluţii pentru „întreg”. Am ceva ideii despre cum ar trebui să arate lucrurile pe bucăţica îngustă pe care activez. Nu sunt atât de inteligent să mă pricep şi la ce trebe făcut în Medicină, Silvicultură, Arte etc…

      Încă o dată repet: nu caut vinovaţi. Am prezentat nişte interacţiuni aşa după cum le percep eu. Şi dacă sînt interacţiuni, rezolvările nu pot veni doar dintr-o direcţie şi doar de la o componentă. Nu se va rezolva nimic. Va fi doar o spoială care va ţine exact pînă la …prima ploaie mai serioasă.

      Când ai un pacient bolnav, prima dată se caută un diagnostic. Se fac investigaţii. Investigaţiile alea pornesc şi de la istoricul bolnavului, moştenirile genetice, mediul în care trăieşte etc. Dacă pacientul trebuie operat în urma diagnosticului, acest lucru nu se face cu o singură componentă. Ci cu o echipă.

      Actuala LEN rezolvă parte din problemele ce țin de managementul administrativ. Componenta operațională nu va fi rezolvată. Reîmprospătarea corpului profesoral nu va fi rezolvată. Componenta curriculară nu va fi rezolvată
      În glumă te întreb dacă nu vrei să vii să concurezi peentru un post de asistent universitar. Vei avea un salariu maxim de 1613 lei, brut. Ce trebe să faci de banii ăștia scrie în LEN.🙂.

      Mie mi se spune în ce reviste internaționale trebuie să public pentru a mă ridica la adevăratul nivel științific de care trebuie să dau dovadă. Asta în timp ce de juma de an, în toată Europa, profesorii din zona information systems contestă tocmai maniera actuală în care se publică: articole fără prea mare aplecare spre practica din companii….

      Am avut de făcut niște raportări, ca Universitate. Toate după aceleași criterii! Dead line-ul a fost 23 mai. S-a muncit pe rupte fără nici un fel de metodologie. Săptămâna aceasta s-a descoeprit că e vraiește. Bineînțeles că vinovați suntem noi pentru că nu știm să raportăm. Clasificarea Universităților trebuia să fie gata pînă la 1 iulie, parcă. Acum s-a amînat pînă la 1 August. Abia atunci se va ști cine poate organiza Mastere și care vor fi locurile disponibile. Admiterea la MAster va fi în toamnă abia. Probabil în septembrie. Și toate acestea se întâmplă în timp ce avem o lege ce spune că lucrurile trebuie bătute în cuie cu 6 luni înainte de a se întâmpla….

      Apreciază

  4. Pingback: Un concurs studenţesc şi implicarea companiilor « ADRIAN MUNTEANU

Mulţumesc.

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s